Vrand-nevrand am ajuns din nou la Praga. Pentru a 5-a oara mai exact. Daca stau bine sa ma gandesc, primele 4 dati tot mai mult nevrand am ajuns: 2 escale programate, inca una din cauza de avion pierdut si a 4-a pe motiv de un fel de conferinta care m-a tinut treaz vreo 20 de ore cu totul.
Interesant este ca desi Praga e pe primul loc (alaturi de Paris) la orase din strainatate prin care am trecut, nu am avut niciodata timp sa vizitez efectiv orasul (alea 2 ore din 2003 nu se pun).
Desi orasul in sine este frumos, interesant, etc., Praga nu m-a atras niciodata in adevaratul sens al cuvantului. O fi poate din cauza ca cehii (si slavii de nord in general) mi se par o natie trista sau care inspira tristete, si in acelasi timp ciudata (cred ca asta mi se trage de la filmele lor) sau poate e de vina arhitectura, sau vremea, sau limba lor imposibila.
Ei, tura asta s-a intamplat sa ajung acolo la sfarsit de noiembrie - mi s-a parut foarte frig (desi era mai cald decat la Bucuresti) si asta pentru ca dupa ce mi-am terminat treaba in prima din cele 2 zile de stat acolo am constatat cu suprindere ca nu am cu cine sa dau o tura de centru vechi sau sa gust din berile cehilor. Dap, toti cunoscutii care se aflau in ziua aia in Praga (atat romani cat si straini) s-au imprastiat ca potarnichile (desi stiau ca sunt acolo) si am ramas singur cuc in ditamai orasul. Prin urmare m-am dus direct in oribilitatea de camera de hotel si am dat iama in Staropramen-ul din minibar pana m-a luat somnul.
Acuma nu stiu, dar pe mine cand eram mic ai mei m-au invatat sa fiu bun la suflet si de exemplu atunci cand sunt intr-un oras pe care il cunosc (fie ca e orasul meu, fie ca am mai fost pe acolo) il iau efectiv de manuta pe unu' care e strain in orasul ala si stiu ca e acolo si ii zic "hai frate sa-ti arat orasul". Ei, bag de seama ca altii (majoritatea) nu sunt asa ci sunt cainosi la suflet si nu-i intereseaza. Deh, asta e lumea in care traim...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu