Spiritualitate

M-am intors dupa ceva timp la o biserica de tara, intr-un loc unde campia intalneste dealul si unde vantul de Rusia bate cu putere de dupa curbura Carpatilor.

E o zi de sfarsit de februarie, cand zapada inca mai acopera pamantul inghetat, semn ca iarna inca mai are zile. Este Sambata mortilor - mosii de iarna, cand femeile merg la biserica, ducand coliva si vin ca sa fie sfintite de popa. Apoi merg in cimitir la cei plecati, ca sa ude mormintele, simbolic, cu vin.

Biserica asta, veche de mai bine de 300 de ani, ocupa un loc aparte in sufletul meu. Este nu numai biserica unde am fost botezat ci si locul unde bunica mi-a spus pentru prima data despre Dumnezeu, sfinti, Biblie si mi-a aratat picturile de pe pereti reprezentand judecata de apoi, Sfantul Gheorghe omorand balaurul si alte evenimente biblice. Atunci era o zi calduta de primavara, candva pe la inceputul anilor '80. Acum este o zi urata de iarna, cu ger si vant care patrunde pana la oase iar in locul pustiului blond de cativa anisori sta un om in care totul este schimbat, mai putin acel sentiment de liniste spirituala trait pentru prima data acum multi ani.

Merg incet spre cimitir sa vad din nou mormintele strabunicilor. Undeva in departare, mai in vale, preotul satului tine o slujba printre morminte in timp ce enoriasii asculta cu capetele plecate. Stropim cu vin, simbolic, mormintele dupa care ne intoarcem catre biserica. Aparatul foto surprinde imagini incarcate de spiritualitate si de urme ale sufletelor de mult plecate dintre cei vii.

Intru incet in biserica si ma trece un fior cald (a nu stiu cata oara) iar apoi arunc din nou o privire asupra sfintilor de pe pereti. Nu s-au schimbat deloc de cand i-am vazut pentru prima oara. Inauntru, aceeasi atmosfera calda si primitoare - in biserica, o senzatie de liniste - in sufletul meu.

Ma indepartez apoi usor, in timp ce aparatul mai imortalizeaza o data biserica si oamenii ce se indreapta spre sat, dupa care pornesc din nou prin zapada si ger catre casa...