Mda, m-am mutat (inapoi) la Ploiesti anul trecut, dupa 12 ani de stat in Bucuresti. Chestia asta m-a lovit puternic la capitolul moral, avand in vedere ca am depus ceva efort (intelectual) sa ajung in capitala. M-a lovit atat de tare incat la un moment dat ajunsesem intr-o stare echivalenta cu ceea ce femeile numesc depresie. Nu zic ca era chiar depresie pentru ca chiar nu era. Adica depresie am avut o singura data in timpul facultatii, cand m-a refuzat una :))) Dar, in partea cealalta a balantei era argumentul financiar - ma saturasem sa platesc nenorocita aia de chirie si sa-l tot aud pe proprietar povestind cum altii inchiriaza pe mai multi bani. Si deci, avand in vedere ca traim intr-o societate unde banul conteaza, argumentul financiar a invins. Mi-am lasat prietenii si viata sociala in Bucuresti si m-am mutat inapoi la mine acasa, in ... vagauna asta de Ploiesti.
Viata sociala aici, cam NU. Bine, ma asteptam la asa ceva, avand in vedere ca n-am mai avut contact cu oamenii astia timp de 12 ani. Intre timp, prietenii din copilarie au urmat o cu totul alta cale in viata iar vecinii ... ei, vecinii, nu sunt tocmai genul de oameni cu care sa am vreo relatie de ... sa-i spunem amicitie. In fine, am depasit in mare parte perioada grea si incerc sa pastrez un nivel decent de contact cu viata din Bucuresti.
Acum insa lucrez de acasa destul de mult. Desi asta inseamna inca un avantaj financiar, chestia asta mai musca inca o felie din ceea ce inseamna socializare. Pe scurt, am devenit cam ne...vorbit si din cauza asta terorizez din cand in cand colegii de birou. :) Bah, daca cititi asta, o sa intelegeti de ce am devenit asa vorbaret la munca asa ca stop complaining, ok?
Mai e o chestie interesanta probabil din punct de vedere ... o sa-i zic in mod eronat pavlovian, desi singura legatura cu catelul lui Pavlov e aceea ca e o chestie de studiu al comportamentului. Daca sunt psihologi printre cititori, nu va grabiti sa ma combateti/contraziceti. Stiu ca you know what I mean.
Deci, chestia: am devenit atasat de masina mea. Hai sa fiu corect si sa-i zic masinuta mea. Nu intrebati de ce ca e simplu: ma duce si ma aduce de fiecare data (de) acasa. Stiu, nu e cine stie ce limuzina sau masina sport, dar isi face treaba. Sa insemne oare asta ca am innebunit? :)))) Say what you want dar eu chiar m-am atasat de ea, mai ales ca stiu cum e sa astepti trenul pe gerul ala din decembrie si sa mai si intarzie. Si mai stiu si ca daca ai masina pleci CAND vrea si UNDE vrea muschiul tau. Corect?
Ca navetist care-a făcut aproape un an naveta cu trenu', și vreo 2 cu microbuzu', te înțeleg perfect. CFR-u' se îndreaptă în direcția opusă a ceea ce-ar trebui să fie o companie de transport într-o țară normală, așa că iese din ecuație.
RăspundețiȘtergereDespre trăitu' în Ploiești, ce să zic: e un oraș de provincie, cu plusuri și minusuri. Și sunt destule de ambele părți. Dar țin să-ți zic că nu ești singurul bucureștean care și-a băgat picioarele și s-a mutat în provincie, mai am și eu câțiva amici care-au făcut asta și nu regretă deloc decizia luată.
Cât despre DN1 pe bucata București-Ploiești... ia-l ca pe o provocare. Eu făceam trackuri GPS, statistici, studii despre ora optimă de plecare :-) și zi mersi că s-au făcut cocoașele de la Otopeni, căci mi-aduc aminte cum vedeam 2 episoade de serial așteptând la coada infernală de la Băneasa.
"VAXXi spunea...
RăspundețiȘtergerecă nu ești singurul bucureștean care și-a băgat picioarele și s-a mutat în provincie"
Guess again :) Sunt ploiestean de fapt, dar prin 97 am intrat la faculta la Bucuresti. Si totusi, mi-a fost foarte greu sa revin in Ploiesti, dupa 12 ani pentru ca nu prea mai am prieteni pe aici, in afara de cativa din Hyundai Club dar care sunt muuuuuuuult mai putin sociabili decat cei din Bucuresti. Dovada faptul ca din 2 in doua saptamani sunt la intalnirile de la Polivalenta :)
Cocoasele de la Otopeni ... da, ai dreptate. Iar mai nou podul de la Chitila (YES!!!). Dar parca ar fi mult mai bine daca ar termina odata "autostrada aia".