Desi in general conduc incet (legal sau prudent), mai ales cand am pe cineva in masina, am destule momente de road rage. Asta se intampla cand ma grabesc foarte tare sa ajung undeva sau cand sunt provocat de cate un baietas de Bucuresti care nu conduce vreun supercar.
Cand zic baietas de Bucuresti, nu ma refer la toti cei care au numar de Bucuresti la masina ci doar la cei care isi inchipuie ca daca au un astfel de numar ei sunt cei mai tari pe sosea iar noi ceilalti, provincialii, suntem un fel de Sunday drivers.
Nu stiu saracii ca eu am stat 12 ani in Bucuresti si ca traversand orasul de la est la vest prin centru, le-am invatat toate manevrele, inclusiv perversa ca pe Bucuresti (mers inainte, cand se face verde, de pe banda 1, care e pentru virat dreapta) :))
Buburuza mea de acum are un motor decent. Desi e de 1.5 L, are o mica herghelie de 110 caluti sub capota dar si un cuplu de 235 Nm. Multi nu se asteapta la asemenea performante de la un motor relativ mic. Mai ales cand vine vorba de cuplu, care bate orice dizelar din familia Volkswagen (VW, Seat, Skoda), cu motor de 1.9
Astazi am nimerit un nefericit cu un Golf, prin centrul Ploiesti-ului. Initial nu l-am bagat in seama, ca nu ma iau asa cu oricine. Numai ca smecherasul a vrut el sa le arate soferilor din Prahova (despre care ei spun ca sunt cei mai prosti soferi din tara) ce smecheri sunt cei din Bucuresti si mi-a taiat fata ca nesimtitul, fara semnal, fara nimic. Atata i-a trebuit! La prima intersectia, pe viraj la stanga, l-am luat pe exterior (desi plecasem din spatele lui), aproape razant, doar ca sa-i arat ca in Ploiesti nu sunt numai mosi si babe.
Dar repet ... in general sunt un sofer calm. Asta desi m-am mai luat la intrecere de cateva ori cu diversi, pe Iuliu Maniu (dar din fun, nu din cauza de road rage) si am mai calcat-o de cateva ori pe centura cea noua a Ploiesti-ului.
Hai, liber la carcoteala! :))))
Dar tineti minte: daca vreti sa-mi dovediti ce tari sunteti voi la volan, ne dam cu masini identice. Eu mi-am luat buburuza asta pentru ca atat m-a dus buzunarul. Atlfel, m-as fi dat si eu cu un M6 de exemplu. :p
stai sa-mi mai fete si mie niste iepe :)
RăspundețiȘtergere"Mai ales cand vine vorba de cuplu, care bate orice dizelar din familia Volkswagen (VW, Seat, Skoda), cu motor de 1.9"
RăspundețiȘtergereCa fost posesor de 1.9TDI iti pot spune ca afirmatia ta e partial adevarata. Daca vorbim de TDI-urile PD, cuplul la acestea incepe de la 210Nm si se termina la 330Nm ;)))
Anonimule - tu cu ce te dai?
RăspundețiȘtergereMircea - Exemple, te rog. Eu stiu ca masini ca VW Golf, Skoda Fabia/Octavia sau Seat Ibiza sunt pe undeva pe la 210. Adica masini din clase relativ apropiate de cea a Accentului. Daca nu ma insel si VW Passat a tot pe acolo (ca si cuplu). Iar chestii gen Phaeton nu stiu daca vin si cu motoare de 1.9
Mircea, cred ca te referi la motorul vechi ala de 131 cp de pe Passat ca astea noi sunt de 105 cp si 210 Nm.
RăspundețiȘtergereba...du-te ba d-aici cu panarama ta koleana....:))...cand vreodata o koleana o sa fie mai buna ca o masina germana?....pai ce?..numai cuplul conteaza la o masina?...dar na..la tara asa se procedeaza..."ma...am eu impresia ca ala vrea sa ma ..deci trebuie sa-i arat eu ce si cum.."...a si inca ceva...eu chiar am vazut cum conduce Cro-Magnon shtupid aka freak troll...:)) e deeezaaastru...:))
RăspundețiȘtergere1.9TDI-nonPD (Pumpe-Duse) cele mai intalnite au avut 66kw/90cp/210Nm si 81kw/110cp/235Nm si au fost montate pe pe Audi 80, A3, A4, Seat Ibiza, Cordoba, Leon, Toledo, Skoda Octavia, VW Polo, Golf, Vento, Passat, Sharan.
RăspundețiȘtergere1.9TDI-PD (Pumpe-Duse) a avut:
- 66kw/90cp/210Nm sau 240Nm - pe Seat Ibiza, Leon, Altea, VW Golf, Golf Plus, Touran, Sharan.
- 74kw/101cp/240Nm si 250Nm - cam pe toate modelele.
- 77kw/105cp/240Nm si 250Nm - cam pe toate modelele.
- 85kw/116cp/250Nm, 285Nm si 310Nm - pe Passat (d'asta am avut eu cu 285Nm), Superb, A4, A6, Golf, Bora, Sharan, Alhambra.
- 96kw/131cp/285Nm si 310Nm - iarasi pe multe modele.
- 110kw/150cp/320Nm - Leon, Toledo, Golf, Bora, Sharan, Alhambra.
- 118kw/160cp/330Nm - pe Seat Ibiza Sport.
Anonimule, cam bati campii. Eu am vorbit despre performantele motorului si nu despre cat de buna este masina in ansamblu. Apropo, ai cartonas galben pentru injurii. Next time e rosu ;)
RăspundețiȘtergereMircea - cat la suta din 1.9 TDI-urile de pe drumurile patriei sunt la ora actuala PD-uri, if you "catch my drift"? ;)
www.shhhhhh.com ....hahahaaha...gata....T-Out...Mircea ti-a dat date concrete...asa ca...no kolean please!....aaaaaaa...iti place tie hyundai?...asta e cu totul altceva..insa de la asta pina la "bate orice 1,9 tdi" e distanta mare....aaaaa...n-ai avut bani de "melcul" de 1,9 de la VW?....well...goood for you! ce bine!....daca aveai nu mai descopereai tu "bijuteria" asta pe care o ai acum:P....lame lame lame...shtupid..
RăspundețiȘtergerePoate afirmatia mea a fost exagerata dar majoritatea VW-urilor, Skodelor si Seat-urilor diesel de 1.9 care circula IN ZIUA DE AZI prin Romania, sunt de 105 CP si 210 Nm.
RăspundețiȘtergere